Operă a învățătorului Ilie Chebeleu, a văzut lumina tiparului în 2020 la Timișoara. De editarea acestui manuscris s-a ocupat dl. Bogdan Mihai Dascălu, prefața fiind semnată de cercetătorul Crișu Dacălu.

Volumul se înscrie într-un proiect mai amplu privind valorificarea memorialisticii mărunte, inițiat la începutul anilor 2000, ce are ca scop principal editarea manuscriselor realizate de preoți și învățători. Astfel se poate reface o imagine mai clară a realităților din lumea rurală românească, dar și a rolului pe care preoții l-au avut în societatea românească.

Lucrarea de față este o ediție critică a manuscrisului preotului și a făcut obiectul unui proiect al Institutului de Studii Banatice Titu Maiorescu din Timișoara în anul 2019.

Volumul este opera unui teolog arădean născut în 1887 în comuna Socodor într-o familie de țărani. În 1912 ajunge la Șoimoș prin căsătoria cu Letiția Vuculescu, fiica preotului Iosif Vuculescu, iar în 1913 este ales preot, activând câțiva ani alături de socrul său. În calitate de preot, s-a remarcat ca un intelectual al lumii rurale, fiind un bun cunoscător al problemelor cu care se confrunta societatea românească.

Manuscrisul intitulat de preot Cronica evenimentelor mai însemnate din parohia mea care au făcut oarecare impresii asupra mea și a parohienilor mei, începe cu un scurt istoric al comunității, preotul remarcând că în 1912 a ajuns într-o comunitate unde locuitorii sunt toți ortodocși și trăiesc bine, pentru că sunt oameni harnici, iar gradul  de cultură e mulțumitor și numai între bătrâni se mai află puțini analfabeți.

În continuare volumul se prezintă ca o cronică în care sunt prezentate de preotul din Șoimoș cele mai importante evenimente din perioada 1912-1940.

Prezintă modul în care s-au implicat cei din comunitate în sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea Preparandiei arădene, ocazie cu care preotul ține un discurs și ajunge în localitate și viitorul cunoscut ziarist Ion Clopoțel. În 1913 amintește de sfințirea clădirii Școlii de fete din Arad, dar se oprește mai mult asupra deceselor lui Aurel Vlaicu și al profesorului arădean Petru Pipoș.

În 1914 amintește de moartea lui Nicolae Oncu și de dezvelirea bustului lui Ioan Russu Șirianu la Șiria și redă cu amănunte momentul asasinatului de la Sarajevo și a mobilizării generale care a urmat și care a avut un puternic impact asupra societății.

În toamna anului 1914 ajunge și învățător, pentru că învățătorul din sat fusese mobilizat. A fost martor al dramei trăite de români în anii Marelui Război. Este cel care a cunoscut cel mai bine drama societății din Șoimoș, pentru că în anii războiului a fost nevoit a se ocupa atât de școală, cât și de biserică. La școală avea numeroși copii ai căror tați luptau pe front sau chiar au  murit pe front, iar la biserică făcea parastase după cei morți pe front și era tot mai înspăimântat de dimensiunile războiului și de durata acestuia.

În paginile cronicii sale se oprește și asupra unor evenimente importante care au marcat războiul, precum situația de pe frontul polonez, intrarea României în război în august 1916, evenimentele din Rusia sau declarația lui Wilson din ianuarie 1918.

În toamna anului 1918 constată cu satisfacție terminarea războiului, când soldații revin acasă. Preotul trăiește cu emoții toate evenimentele legate de organizarea românilor în toamna anului 1918, făcând conscripția celor ce doreau a se înscrie în Garda Națională. A adunat în jur de 60 de tineri, care însoțiți de preot au mers și au depus jurământul de credință către Consiliul Național Român Central de la Arad. În 30 noiembrie pleca la Alba Iulia, unde a fost martorul Marii Uniri. A fost impresionat de mulțimea adunată, de cuvântările lui Miron Cristea și I. I. Papp. Ajuns acasă, în prima duminică a vorbit în biserică despre importanța celor întâmplate la Alba-Iulia, afirmând că a fost o Victorie a dreptății și a urat ca „Dumnezeu să ajute dreptății și noi să ne vedem încorporați definitiv și pentru vecie la țara mamă România”.

După 1920 preotul punctează în jurnalul său doar cele mai reprezentative momente din viața comunității pe care o păstorea și despre care azi nu s-ar mai ști nimic.

Relatează diferite aspecte legate de alegerile din 1920 și din anii care au urmat, dar și unele evenimente locale, precum moartea în 1921 a preotului Iosif Vuculescu la 84 de ani, demersurile făcute pentru renovarea bisericii, sfințirea unui clopot nou, dar și drama petrecută în localitate prin moartea unor copii de scarlatină. În 1925 avea onoarea să îl primească în casa sa pe savantul Nicolae Iorga, care a venit în zonă pentru a vizita cetatea din Șoimoș, biserica din Lipova si mănăstirea de la Radna.

În 1926 are inițiativa de a ridica un monument al eroilor. În 1 decembrie 1928 ținea un tedeum cu ocazia împlinirii unui deceniu de la Unire. În 1932 era martorul unor inundații care au produs mare jale în comună. Pereții casei preoțești s-au dărâmat, pentru că apa a ajuns în interior până la înălțimea de 60 de centimetri. Apa a amenințat și biserica, dar aceasta nu a fost totuși inundată.

Evenimentelor din anii care au urmat le acordă o importată redusă. Vorbește de diferite probleme sociale, provocate de criza economică, și este dezamăgit de clasa politică românească dar „nu disperăm și nu încetăm a vesti cuvântul pentru ca să avem o ultimă mângâiere”.

Ultimele pagini sunt despre izbucnirea celui de Al Doilea Război Mondial, fiind martorul dezmembrării României Mari.

Cronica de la Șoimoș, opera unui preot cărturar din societatea românească, este importantă pentru că ne ajută să înțelegem mai bine problemele cu care s-a confruntat aceasta timp de mai bine de două decenii. Putem constata că autorul ei era un bun cunoscător al evenimentelor din marile capitale, dar și al problemelor cu care se confruntau parohienii săi.

Dr. Maria Alexandra Pantea,

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad