Despre noi

Click aici pentru a vedea studii și cercetări începând din

2011

Maria Alexandra Pantea

Povestea Noastră

Absolventă în 2004 a Facultății de Istorie, Litere și Filosofie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Maria Alexandra Pantea a fost preocupată de istoria mentalităților și a procesului de modernizare a societății românești. Din 2015 doctor în istorie al Universității din Oradea, iar în 2020 cercetător postdoctoral al Universității din București.

Maria Alexandra Pantea s-a remarcat prin publicarea a numeroase lucrări bazate pe cercetări făcute în arhive și biblioteci. Lucrările sale au ajuns în importante biblioteci din țară și străinătate.

Prin crearea site-ului Maria Alexandra Pantea și-a propus să realizeze o punte de legătură între istorici și mediul antreprenorial. Ambițioasa cercetătoare dorește o nouă abordare a istoriei, care acum să fie pusă în slujba investitorilor, a celor care doresc ca pe baza trecutului să își consolideze sau creeze un brand și să se facă cunoscuți.

Articole și materiale ajunse în marile biblioteci ale lumii

Click aici

Deschis tot timpul

mariapantea92@gmail.com