
Lucrarea științifică purtând semnătura cercetătoarei Maria Alexandra Pantea, de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, reprezintă o parte din teza de doctorat a autoarei, susținută în anul 2015 în cadrul Școlii doctorale în istorie a Universității din Oradea.
Tema volumului este analiza rolului „elitei mărunte” a satului românesc din ținutul Aradului, reprezentată de preoții și învățătorii care au activat în spiritul afirmării economice, culturale, spirituale și politice a românilor din zona Aradului în epoca modernă, cu implicații importante asupra unui spațiu istorico-geografic românesc întinzându-se până în Banat, Crișana și Transilvania istorică. Din această „lume tăcută” a satului, prin strădaniile „elitei minore” s-a ridicat „elita majoră” a românilor arădeni, formată din profesori la Preparandia din Arad, protopopi și înalți ierarhi ai Episcopiei Ortodoxe a Aradului, avocați, notari, medici, comercianți, funcționari de bancă, proprietari de ateliere meșteșugărești, țărani înstăriți care vor contribui la maturizarea și afirmarea culturală și politică a națiunii române, conducând-o în evenimentele de răscruce ale istorie noastre: revoluția de la 1848-1849, mișcarea memorandistă din 1892-1894, Primul Război Mondial, momentul apoteotic al Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Trecem cu multă ușurință și fără să simțim încărcătura vremurilor peste anumite spații istorico-geografice românești. Un asemenea spațiu cu o deosebită încărcătură de cultură, civilizație și spiritualitate este și spațiul arădean, repus acolo unde îi este locul de către Maria Alexandra Pantea, în cartea de istorie a românilor. La ducerea la capăt a demersului său științific, autoarea lucrării a recurs la importante și bogate fonduri arhivistice locale și naționale, precum și la o nu mai puțin bogată literatură de specialitate, ceea ce îi conferă acestui reușit demers un pronunțat caracter științific. Abordarea autoarei acestei lucrări reprezintă o realizare indiscutabilă în plan științific, dar în același timp deschide drumul studiului asupra acestei zone și altor cercetători, care ar putea face un pas mai departe căutând și în arhive din afara spațiului românesc, care, în mod cert, conțin date și informații însemnate privitoare la cultura și civilizația românească din părțile Zărandului. Volumul de față se adresează deopotrivă publicului larg iubitor de istorie, dar în egală măsură și slujitorilor Muzei Clio, interesați de informații adiacente, de cunoștințe noi, inedite oferite din plin de această lucrare și de rigurozitatea științifică cu care a fost redactat materialul. Cartea, structurată pe 11 capitole, s-a axat și grupat pe un sumum de mari probleme: legislația școlară și bisericească din Transilvania în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, istoria Protopopiatului Aradului (1812-1918), preoții și învățătorii – „elita măruntă” a statului românesc, rolul preoților și al învățătorilor în societatea românească, al fondurilor și fundațiilor școlare și bisericești din Protopopiatul Aradului (1815-1918), contribuția slujitorilor bisericii și ai școlii la modernizarea societății românești, la formarea elitei românești locale și la cristalizarea conștiinței și dezvoltarea mișcării naționale a românilor, precum și activitatea preoților și învățătorilor din Protopopiatul Aradului în timpul Primului Război Mondial, contribuția lor la realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Volumul apărut în a doua ediție, adăugită și revăzută la Editura MEGA de la Cluj – Napoca, în condiții grafice de excepție, însumează 665 de pagini, conținând ilustrații care dau culoare textului. Valoroasa contribuție științifică, prin documentele inedite aduse în circuitul cunoașterii și interpretarea acestora, cercetătoarea Maria Alexandra Pantea se înscrie în rândul tinerei generații de istorici, deschisă spre noile cerințe ale istoriografiei naționale și europene.
Stelean-Ioan BOIA
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad,
